Elena Loredana Anghel


"Cea mai frumoasă
întâlnire cu corpul meu"


O femeie în plin proces de chimioterapie care a descoperit, pentru prima dată în viață, că are un corp frumos.


Profesie 

Muzician · Vânzări 

Pasiuni 

Lectură · Călătorii · Meditație 

Cuvânt cheie 

Recunoștință


"Sunt Elena-Loredana Anghel — o femeie care la un moment dat în viață a fost obligată să conștientizeze că are și un corp, nu doar un suflet și o minte."


01

Punctul de pornire

Înainte de experiență

Ce te-a făcut să alegi această experiență?

Abia după întâlnirea cu Olga am înțeles ce este ședința foto de boudoir și am fost emoționată, entuziasmată când am aflat. M-am pregătit ca pentru prima întâlnire.


În ce moment al vieții te aflai când ai decis să participi?

În procesul de chimioterapie. Până în acest moment nici nu mă interesa că am un corp — totul era despre suflet și minte.


Cum te simțeai în legătură cu corpul tău înainte?

Nu îi dădeam nicio importanță, foarte rar îmi observam corpul. Parcă îmi era indiferent dacă este de bărbat sau femeie.


Ce așteptări aveai de la această experiență?

Să mi-o aduc aminte până în ultima clipă.


"Pentru prima dată am uitat complet de diagnostic. Pur și simplu nimic nu a mai existat în afară de mine și corpul meu."


Elena Loredana Anghel


02

Pregătirea sufletului

Întâlnirea cu psihoterapeuta

Cum ai descrie întâlnirea cu Olga?

O întâlnire extrem de folositoare care te pregătește din toate punctele de vedere pentru ședința foto.


A existat un moment care te-a atins în mod special?

Mi-am dat seama cât de greu mi-a fost să găsesc părți ale corpului care îmi plac.


Cum te-a ajutat această întâlnire?

Toată conversația mi-a oferit direcție. Am luat-o în serios — am mers la cumpărături foarte conștient, m-am relaxat în cadă cu spumă , lumânări și muzică bună, am făcut o meditație de conectare cu corpul. Chiar și cumpărăturile au fost, pentru mine, un proces de a mă vedea.


"Nu știu dacă reușeam să mă bucur atât de mult dacă făceam asta cu un alt fotograf. De fapt, nici nu știu dacă făceam o astfel de ședință foto cu altcineva."


— despre relația cu fotografa, Cati Georgescu


03

Inima experienței

Ședința foto propriu-zisă

Cum te-ai simțit în timpul ședinței?

M-am simțit detașată. La început am avut emoții, dar de bucurie, nu cu rușine.


A existat un moment în care te-ai simțit cu adevărat tu?

Da, în rochia roșie și în ținuta albastră. Nu știu de ce, dar m-am simțit foarte confortabil.


A fost ceva diferit față de alte ședințe foto pe care le-ai avut?

Da, clar. Conexiunea cu mine și cu corpul meu


Ai simțit că nu trebuie să "arăți într-un anumit fel"?

Da. Eram curioasă cum arăt în oglindă. Uneori mă miram de cât de bine arăt, parcă nu mă recunoșteam.


Cum a fost relația cu fotografa în timpul ședinței?

Nu știu dacă reușeam să mă bucur atât de mult dacă făceam asta cu un alt fotograf. De fapt, nici nu știu dacă făceam o astfel de ședință foto cu altcineva.


Ce stare ți-a rămas în corp după ședință?

Că sunt foarte frumoasă!


Din ședința foto Boudoir Thepapy a Elenei Loredana Anghel

04

Transformare

Corp, feminitate, identitate

S-a schimbat ceva în felul în care îți percepi corpul?

Bucuria de a fi femeie. Parcă am și mai multă încredere în mine.


Ai descoperit ceva nou despre tine?

Că nu sunt atât de rușinoasă și pudică pe cât credeam.


Există o parte din tine care s-a întors "acasă"?

Eu cu totul m-am întors "acasă". De fapt, poate am ajuns pentru prima dată "acasă".


"Am simțit real că nu am de ce să mă mai compar vreodată cu cineva, din niciun punct de vedere. Eu sunt așa cum sunt și este minunat!"


05

Momentul revelației

Relația cu fotografiile

Cum a fost momentul în care ți-ai văzut fotografiile?

Wow. Am simțit real că nu am de ce să mă mai compar vreodată cu cineva, din niciun punct de vedere. Eu sunt așa cum sunt și este minunat!


Ai recunoscut femeia din imagini?

Da, doar că mult mai frumoasă! Soțul meu în schimb a fost pur și simplu șocat. A pus pozele pe televizor, a stins becul și părea să nu mă recunoască.


Cum simți că aceste imagini te reprezintă?

Mă reprezintă în cea mai pură formă a mea, întregită ca întreg — cu tot cu corp.

06

Pe termen lung

Impact & integrare

Ce a rămas cu tine după această experiență?

Totul. Nimic nu a plecat. Mi-am dorit o experiență pe care să mi-o aduc aminte și în ultima mea zi pe pământ și simt că scopul a fost realizat. A rămas cu mine pregătirea de dinainte, întâlnirea cu Olga, momentul în care am ajuns la studio, locația de vis, confortul cu care am pozat în toate ipostazele. A fost pur și simplu poveste.


Ai simțit o schimbare în felul în care te porți cu tine?

Acum îmi ascult corpul, îi ofer odihnă când are nevoie, îl văd, vorbesc cu el — iar din când în când mă uit la poze și îmi amintesc cu bucurie.


Cui ai recomanda această experiență?

Oricărei femei. Chiar dacă poate acum nu vezi cu adevărat valoarea acestei ședințe, cred că este imposibil să nu te miște când ajungi la final.


Descrie experiența într-o singură frază.

Cea mai frumoasă și importantă întâlnire cu corpul meu.


"Ești unică și te iubesc cu totul! 

Voi fi mereu aici cu mine, nu mai plec."


— ceea ce Elena Loredana i-ar spune "femeii din ea"


Elena Loredana Anghel

Participantă ședință foto Boudoir Therapy  · Povestea ei

Sunt Elena-Loredana Anghel — o femeie care la un moment dat în viață a fost obligată să conștientizeze că are și un corp, nu doar un suflet și o minte. Sunt muzician și lucrez în vânzări. Îmi place să citesc, să meditez, să călătoresc, să mă joc jocuri de societate și să petrec timp cu soțul meu.

Oamenii din jurul meu îmi spun că îi inspir cu spiritul meu liber, cu modul pozitiv de a vedea lucrurile — că îi molipsesc cu stare de bine.

✆    0728 593 692 

✉  elena_loredana94@yahoo.com

Și tu meriți cea mai frumoasă întâlnire cu corpul tău

Indiferent de cum arăți acum, o ședință foto boudoir este de departe cel mai frumos cadou pe care ți-l poți oferi ție însuți. Este despre aceptare, despre a face pace cu ține însăți și despre recunoștință față de tine și corpul tău.


Contactează-mă pentru a programa propria ta experienta boudoir.


Explorează și mai multe testimoniale și povești reale ale clientelor mele.


Gata să te redescoperi?

            Trimite-mi un mesaj și vom pregăti împreună experiența potrivită pentru tine. Fără presiune, fără judecată — doar tu, luminile și eu, fotografa ta.

            Folosește formularul de contact pentru a-mi trimite un mail sau apasă butonul: SCRIE-MI PE WHATSAPP dacă ai nevoie de un răspuns rapid.


Contact

MyFineBoudoir Photography - Cati Georgescu Fotograf
Zona Universitate, Bulevardul Nicolae Balcescu, București

Număr de telefon & Whatsapp
+40 736063518

E-mail
contact @ myfineboudoir.com

INDIE PHOTO STUDIO - 2